Miroslava, jud. Iași
2023 - 15 Iulie
Sâmbătă, 15 iulie 2023, am avut parte de vreme bună și de timp frumos petrecut împreună cu doamnele din Asociația Femeilor din Mediul Rural „Olga Sturdza” (membră în Romanian Women's LOBBY. Am avut parte de „un dulceț...” cu surprize la Miroslava.
Cele câteva ore pe care le-am petrecut împreună au fost într-un loc încărcat de istorie și amintiri, Palatul Sturdza, unde am avut prilejul să urmărim și o scurtă prezentare a mandrelor ii, autentice din regiunea Moldovei, iar deținătoarele lor ne-au spus povestea lor și a celor care cu cochetărie le-au purtat odinioară. Și toate acestea, cum altfel, dacă nu la o degustare din dulceața locală servită cu un pahar de apă rece, așa cum se făcea în vremurile de demult.
Ne-am amintit cum petreceau domnițele, cum se reuneau parte din ele în grupul femeilor care discută d-ale vieții. Și ne-am amintit cum arăta viața lor care le permitea să fie așa aproape, trei-patru generații în același spațiu și în același timp, într-o zi normală de sâmbătă.
Acest eveniment face parte din activitatea nr. 8 - Evenimente locale de solidaritate feministă desfășurat în cadrul proiectului „Gloria - feminismul și abordarea strategică a egalității de gen”. Se susține în cadrul acestui proiect dezvoltarea/continuarea promovării prezenței organizațiilor de femei în viața comunităților locale prin susținerea unor evenimente emblematice pentru acestea, care să le consolideze prezența în viața cetățenilor și să le sprijine în extinderea numărului de membri și crearea unei solidarități feministe între liderii de organizații și beneficiarii comunităților de unde provin.
Proiectul este derulat de Fundația Centrul de Mediere și Securitate Comunitară în parteneriat cu Asociația Romanian Women’s Lobby (RoWL) din România, Foreningen Hedda din Norvegia, Bulgarian Platform of European Women's Lobby din Bulgaria, The Network of East-West Women (NEWW) din Polonia și Magyar Nöi Erdekérvényesitö Szövetség/Hungarian Women’s Lobby din Ungaria cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la http://www.activecitizensfund.ro.
Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.
Contact:
Irina Simiuc, Manager proiect
E-mail: irina.simiuc@cmsc.ro